Oamenii frumoși

Mihaela Radulescu pe rosu

Am scris despre frumusețea în care cred. Și trag speranța că veți citi și alte texte interesante de pe site-ul unde vă trimit, esteticapremium.ro.

”Îmi plac femeile frumoase, întotdeauna le-am complimentat, chiar dacă nu le cunoșteam personal și le întâlneam întâmplător pe stradă sau la vreo ocazie. Admir frumusețea nativă, aceea în care trăsăturile, contururile nu au fost agresate de vreun ambalaj neinspirat, de vreun machiaj fără măsură sau de o lipsă totală de preocupare pentru igienă, grație, atitudine.

Femeile frumoase par a fi câștigatoare la toate capitolele, ele sunt primele remarcate și abordate de către bărbați, ele au mai mare trecere la angajare și tot ele, dacă-s conștiente de frumusețea lor, sunt generoase, bune, calde, înțelegătoare…

Numai că frumusețea, ca și opusul ei, suportă cele mai varii interpretări și rareori întreg mapamondul e de acord, la unison, cu privire la frumusețea unei femei. În vreme ce unora li se pare răvășitoare vreo celebritate, se găsesc destui care-s pregătiți, în orice conversație despre ea, cu lista de defecte. Noroc că fiecare bărbat din lumea asta mare dă, la declicul destinului, peste femeia cea mai frumoasă pentru el și numai pentru el, oricât ar trece de neobservată pentru alții și oricâte kilograme, centimetri și fire de păr ar avea trecute în fișa personală.

Criteriile din oglinda proprie și cele din ochii privitorului nu sunt mereu identice, iar aprecierile sau complexele au nenumărate nuanțe, și de o parte, și de cealaltă. Nu-i bai, câtă vreme doar iubirea face pace între inadvertențe și doar îndrăgosteala pune un blur convenabil peste orice defect.

Cultura modernă promovează agresiv frumusețea perfectă și, din păcate, lasă un culoar prea mic de trecere oamenilor frumoși la caracter, la suflet, la fapte… Știți bine, frumusețea rece și neînsoțită de eleganță și bunătate, își pierde aura devreme și ratează drumul spre succes, chiar dacă îl poate avea cu mult mai multă ușurință. La deplina frumusețe participă nu numai trăsăturile fizice reușite, ci și niște vitale trăsături de caracter și niște adânci urme de educație, de bun simț și eleganță. Asta nu înseamnă că o femeie simplă, din vreun sat de munte, care nu și-a făcut șuvițe și nici french pe unghii nu poate fi uluitor de frumoasă.

Până la urmă, frumusețea din noi contează mai mult decât orice nas fin sau privire albastră. Ceea ce suntem are mai multă greutate și mult mai multă valoare decât ceea ce văd ochii celor care nu ne cunosc.

Dar, mai avem prostul obicei de a judeca după aparențe și ne place la nebunie să ne reabilitam complexele prin comparație. Și asta trece, cu timpul, dacă în preocuparea pentru estetica personală facem loc și dichisirii interioare. Tinerețea ne ține mereu ocupați cu aspectul exterior, iar la vârsta maturității suntem deja mult mai interesați de ceea ce punem pe dinăuntru și credem mai mult în cărți, în călătorii, în oameni de la care ne inspirăm, în fapte bune pe care le facem cu dedicație pentru alții… Probabil că la bătrânețe vom află exact câtă valoare are frumusețea exterioară și cât de iubiți am fost pentru cea interioară…

Până atunci, însă, ca să nu pară ipocrită opinia mea, mărturisesc că pactul dintre cele două frumuseți mi se pare cel mai indicat – o femeie de vârstă mijlocie nu poate capitula în fața grijii de a fi o femeie frumoasă, chiar dacă vârstă i-a mai lăsat niște urme. Cred enorm în puterea noastră, a femeilor care știu cine sunt și ce vor, de a fi mereu îngrijite, elegante, chiar și la bucătărie. A face din ieșirea în lume, dar și din șederea în casă, un mic recital personal de frumusețe nu poate fi decât în avantajul oricărei femei. Rămâne doar să aflați care vă e frumusețea pe care vă puteți baza oricând, care este unghiul de seducție cel mai favorabil și cât de dispusă sunteți să vă bucurați din plin de ceea ce sunteți cu adevărat.
Frumusețea se simte, mai mult decât se vede, cred…”

Sursă: esteticapremium.ro

Tag-uri: , , ,

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Articole similare

Trending

Lista zilei

Must read

Subscribe Newsletter
* indicates required