Un bărbat și mai multe femei ( A man and a few good women)

mihaela2

Am stat mult pe gânduri dacă să scriu textul ăsta. Dar mi-am adus aminte că sunt o femeie care-și asumă tot ce face și ce spune, deci și scrisul poate intra lejer în categoria asta. Mai ales că, de câte ori mă pregătesc să scriu ceva, îmi imaginez că femeile care citesc această pagină sunt cu siguranță femei cool și open minded. Căci aceasta e o pagină din ELLE, revista cu cititoarele cele mai deștepte și evoluate.

Așadar, m-am dus într-un colț al vieții mele, unde am fost fericită din cu totul alte motive decât cele clasice: am întâlnit și oarecum iubit un bărbat cu care n-avea nici un sens să-mi fac planuri de viitor. N-a fost vorba de o aventură de-o noapte sau de o relație de sex, nu e o zonă de confort pentru mine și de aceea nu o frecventez, ci o întâlnire pasională, care avea sclipiciul relației perfecte. În capul meu, datele erau exact acelea pe care le-am aliniat, de-a lungul anilor, ca fiind must-have-urile bărbatului ideal: charismatic, smart, cool, sportiv, bine așezat în cariera și situația lui financiară, foarte bărbat, dar și cu apucături de copil care încă mai vrea alinturi, funny, gentleman, arătos. Am folosit mai mult limba engleză în descrierea lui pentru că nu era român, deci îngăduiți-mi să împrietenesc cele două limbi, cam așa cum ne-am combinat noi.

Desigur, începutul a fost, ca în mai toate poveștile de amor, despre atracție și dorință aprigă, dar și despre „ce-ar fi dacă… el ar fi?“. N-ai cum, femeie fiind, să nu deraiezi puțin și către visul de a avea pentru totdeauna un astfel de bărbat, oricât de șubrede ar fi argumentele de început, când totul e învăluit în aburul îndrăgostelii și când nici un defect nu iese la iveală, căci s-ar sinucide de-atâta împotrivire. Am trăit intens tot, am fost Eu cu adevărat, un lux pe care nu ți-l poți permite decât rareori, mai ales dacă ești pornită să cucerești definitiv o redută. Am ajuns amândoi în punctul în care cred că ne iubeam, pentru că nu prea puteam trăi unul fără altul. Lejera mea îndoială se ițea doar din pricina experienței mele de viață, care m-a învățat să cred în iubire doar după ce trecem de primul impas. Care nu venea… Consumaserăm toate felurile de sex și de petrecut timp împreună, știam aproape totul unul despre celălalt și ne duceam tot mai mult în direcția unei așezări în matca unei relații din ce în ce mai stabile și mai complicate. Complicația venea de la distanța dintre noi, care nu putea fi acoperită decât prin zboruri și doruri. Lungi, chinuitoare, dar și amețitoare – rezulta mereu un vertij de trăiri, toate intense și unice, de parcă făceam încontinuu piruete. Nici unul dintre noi n-avea o viață clasică, cu ore fixe de program sau cu dorințe tradiționale (n-aveam nici copil atunci și, evident, nu eram măritată, ci total disponibilă, ca și el). Ne-am dus până la punctul în care începeam să facem planuri împreună. Nimic decisiv, ci doar căutam o cale de a locui mai aproape unul de altul, nu neapărat unul cu altul. Nu eram nici atunci și nu sunt nici astăzi genul acaparator, care pune termene sau condiții. Dacă e o greșeală, am făcut-o și atunci și o fac și astăzi – nu mai am gelozii, nu pun întrebări, nu caut în telefoane, nu cer explicații. Par femeia ideală, dar până în punctul în care simt că ce credeam că e al meu e, de fapt, un bun de larg consum.

Acolo s-a dus naibii povestea noastră: când am simțit că bărbatul de lângă mine nu e doar al meu, deși nu greșea cu nimic față de mine. Ba chiar, printr-un mecanism pe care-l construiserăm împreună, aflam chiar de la el detalii, pentru că stabiliserăm că nu ne mințim. Și chiar nu mințea, ci îmi servea câte o poveste despre vreo altă femeie pe care a consumat-o în drumurile lui, dar care „n-a însemnat nimic, doar sex“. Bănuiesc că vă sună cunoscută replica. Pornisem deja pe o pârtie neagră, nu mai eram pe cea de începători, care nu te pune în pericol, ci decisesem să risc orice, dar să-mi păstrez bărbatul. Așa încât anunțam mereu că nu-mi pasă, câtă vreme folosește prezervative și se întoarce mereu la mine. Inutil să spun cât de mult m-a iubit pentru această abordare: toți bărbații visează raiul ăsta, doar că puțini au parte, real, de el. Eu am început să turez tot mai puțin motoarele iubirii și el a început să mă iubească tot mai mult. Am început să nu mai fiu chiar Eu, cea dăruită total și fericită, ci cea care tot spera că dorințele lui suplimentare se vor diminua și vor deveni istoria la care are dreptul orice bărbat, înainte să se înscrie la cursa vieții în doi. Doar doi. Doar cu o femeie, până la capăt.

Nu contează atât de tare când și cum s-a întâmplat finalul acestei iubiri, ci am vrut, ca prin ea, să ajung la bărbatul care m-a mânat să scriu aceste rânduri, nu un bărbat anume, ci, generic vorbind, bărbatul care nu poate trăi doar cu o femeie. Bărbatul oricăreia dintre noi. Exact cel pe care-l sperie imensitatea vieții petrecute cu aceeași femeie. Am mai întâlnit astfel de bărbați, am mai învățat lecții vindecătoare pentru fracturi de suflet, am și astăzi același zen de a nu le mânca viața cu gelozii stânjenitoare. Aud tot mai des, în cultura occidentală, că relațiile monogame sunt supraestimate, că întreaga instituție a căsătoriei e passé, că threesome-urile și viețile independente sunt cheia fericirii, dar încă n-am aflat până unde pot să duc așa ceva. Nu înțeleg duplicitatea și amantlâcul, dar înțeleg și practic libertatea de a nu pune lanțul la piciorul nici unui bărbat care mă iubește și care se vrea iubit de mine. Știu o mulțime de femei care au trecut fără traume majore prin aventurile partenerului de viață, dar știu și destule care și-au ratat definitiv liniștea și fericirea, urându-și bărbații și alegerile pe care le-au făcut. M-am gândit bine, mai ales când am dat peste un altul, din același aluat și cu aceeași iubire pentru mine. Am știut că am nimerit iar un bad guy, dar era atât de frumoasă partea lui bună, era atâta bucurie în ceea ce era doar pentru mine, încât am ales să ignor partea rea și să trăiesc, all the way, cu the good guy, exact atâta timp cât poate sufletul meu să ducă. Nu ofer soluția asta ca un panaceu universal, ci doar ca o poveste de inspirat și alte inimi de femei care nu pot trăi fără iubire. Cred că trebuie să adaptăm iubirea la ritmul vieții de azi și la oferta, nelimitată, de carne disponibilă, care va fi mereu mai atrăgătoare (cel puțin pentru bărbați) decât același trup de femeie, animat doar de suferința care a fost, cândva, iubire pură. Iar cele care au norocul să fie unice în viața unui bărbat, măcar de la punctul zero al relației lor, n-ar trebui să ne judece pe noi, cele care trăim iubirea imperfectă. Nu noi jucăm puzzle-ul asta, ci bărbații care ne ajung pe linia destinului și care iubesc câte ceva din fiecare femeie pe care o întâlnesc, modelându-și femeia ideală din bucăți de femei minunate.

Iubirea imperfectă are avantajul de a-i râde în nas singurătății.

În fiecare lună găsiți în revista ELLE câte un astfel de text scris de mine, pentru femei cu care rezonez și pentru bărbați care-și bat capul să înțeleagă femeile puternice.
Foto- Marius Baragan pentru ELLE

Tag-uri: , , , , , , , , , ,

One Response to “Un bărbat și mai multe femei ( A man and a few good women)”

  1. luta_iulia@yahoo.com' Iulia Condurache says:

    esti o oglinda in care multe femei ar trebui sa se priveasca. Si nu ca sa te vada pe tine…sa se vada pe ele si sa se accepte , sa se inteleaga, sa caute rezolvare. Uneori ne acoperim cu frici si frustrari urate care nu au nici macar aparenta unui machiaj.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Articole similare

Trending

Lista zilei

Must read

Subscribe Newsletter
* indicates required