Dacă și oamenii mari s-ar mai juca din când în când…

PSB_8342A-009

…am vedea mai mulţi oameni relaxaţi, zâmbitori, prietenoşi şi dispuşi să fie de folos şi altora. Am observat că, de câte ori îmi fac timp să mă joc cu fiul meu, ajung repede la o stare de bucurie autentică, pentru că intru într-un univers simplificat, dar foarte pur şi energizant. Simpla convenţie că suntem nişte personaje pe care le inventează un copil plin de imaginaţie duce la relaxare, la îndepărtare de problemele de oameni mari, atât de diverse şi acaparante.
 Cum nu e numai părerea mea, ci şi a unor specialişti pe care i-am citit recent, m-am gândit că poate nu strică să adăugaţi şi această rezoluţie la cele pe care vi le-aţi propus deja pentru noul an. Şi nu e vorba doar de joaca alături de un copil, ci de ceea ce am putea face mai des, dacă am şti să mai luăm pauze de seriozitate şi să ne „prostim“ niţel, în sensul ludic al expresiei. De obicei, facem treaba asta la vreo petrecere sau în vacanţe, când spiritul nostru e ceva mai liber şi mintea mult mai dispusă la distracţie.

Mă uit mereu cu îngrijorare şi tristeţe la copiii pe care-i văd jucându-se cu nemiluita pe iPad-uri sau alte device-uri, lângă nişte părinţi care se bucură că odraslele lor nu-i deranjează cu orele. Inutil să mai spun cât de greşită e abandonarea lor în lumea jocurilor electronice, îndepărtarea lor de banala conversaţie şi interacţiune cu copii de vârsta lor sau cu oamenii mari 
din preajmă. Văd tot mai des adolescenţi care trăiesc prea mult cu căştile în ureche, care stau ore în şir la mese împreună cu alţi tineri, dar toţi sunt pe telefon, butonând şi nefăcând conversaţie unii cu alţii. 
Nu vreau să par anacronică, pentru că iubesc tehnologia şi îi înţeleg toate foloasele, dar simt că exagerăm cu toţii şi, dacă nu ştim să-i dozăm folosirea, cred că ajungem să ne însingurăm tot mai mult, să fim tot mai stângaci în socializare şi dialog.

Că avem nevoie şi de momente de relaxare, e clar pentru toată lumea şi îmi aduc aminte ce plăcere îmi făceau partidele de rummy, şah, canastă sau rentz cu bunicii, cu prietenii mei din adolescenţă. Am încercat să-l învăţ pe copilul meu toate jocurile de cărţi pe care le ştiu, şah, table, monopoly, rummy, în fine, tot ce credeam eu că-i va fi de folos în găştile de prieteni. Numai că nu-şi găseşte mai niciunde parteneri pentru aşa ceva, nici în taberele în care merge cu alţi copii şi nici în casele în care mergem în vizită şi el ar vrea să se joace cu copiii de acolo.
 Toţi par dependenţi deja de jocurile electronice, aproape toţi propun iPad-ul ca variantă de distracţie sau cer telefonul părinţilor (dacă nu-l au deja pe al lor de pe la 5-6 ani), unde sunt instalate câteva aplicaţii pentru ei. Am şi acum găşti de prieteni cu care îmi face plăcere să mă întâlnesc ca să jucăm un scrabble sau un boggle, volei sau bowling şi mărturisesc că ador acest tip de petrecere a timpului liber cu prietenii, în care nu urlă muzica şi avem cum să ne auzim, în care râdem copios şi ne străduim să câştigăm, în care avem timp să ne jucăm şi să ne relaxăm cu adevărat. Specialiştii spun că e vital pentru dezvoltarea umană ,să ne jucăm, că nimic altceva nu ne dezvoltă mai bine creativitatea şi spiritul de inovaţie ca joaca. 
Evident, ei se referă la copilăria în care aceste deziderate sunt oarecum naturale, dar cred că e important să le mai şi accentuăm, lăsându-le copiilor noştri cât mai multe pârghii la îndemână spre a savura anii de formare. Nu-mi place să văd copii
 prea serioşi şi părinţi încântaţi că odraslele lor nu se mai joacă, ci s-au „maturizat“ şi au doar preocupări „grele“, improprii pentru vârsta lor. Copilăria n-ar trebui scurtată, pentru că e singura perioadă de acumulare fără obligaţii, fără responsabilităţi, fără majore bătăi de cap – care, inevitabil, urmează în anii lungi de viaţă ai oricui.

Mă întorc la joaca oamenilor mari, în care cred aproape ca într-o terapie. Poate că unii aveţi deja obiceiuri sănătoase, zile în care vă întâlniţi cu prietenii ca să jucaţi un joc de societate sau să vă întreceţi într-o competiţie sportivă, poate că ieşiţi în fiecare weekend cu bicicletele sau mergeţi cu motoarele la pădure, poate că vă plac la nebunie excursiile şi vizitele la muzeu, dar ştiu sigur că sunteţi şi mulţi aceia care aţi uitat ce vă bucură, ce vă relaxează cu adevărat. Ador oamenii cu pasiuni concrete şi constante, n-am râs niciodată de bărbaţii în toată firea care încă mai construiesc avioane sau vapoare din bucăţi sau fac puzzleuri grele, nu mi se pare deloc desuet un club de carte sau orice altul în care ideea de bază e să te întâlneşti cu alţi oameni care au aceeaşi pasiune ca şi tine. Bănuiesc că aţi observat şi voi că oamenii morocănoşi şi veşnic nemulţumiţi sunt chiar cei care nu reuşesc să-şi facă prieteni de distracţie, care nu se regăsesc în nicio ipostază ludică și care resping orice formă de distracţie, numind-o ridicolă. Jovialitatea, buna comunicare, eficienta conectare socială au mereu legătură cu aceste demersuri de timp liber, de-aia auziţi tot mai des de team-building-uri, mai ales în companiile cu mulţi angajaţi, extrem de solicitaţi de munca lor. 
Poate că nu vă vedeţi în ipostaza de combatant la o luptă pe terenul de paintball sau ca pasager într-o barcă de rafting, dar nu veţi regreta nici o clipă îndrăzneala de a participa măcar o dată la aceste activităţi. Poate că vă place mai mult Sudoku-ul, dar ce-ar fi să mai încercaţi şi o căţărare pe un perete de alpinism sau chiar să mergeţi să petreceţi cîteva ore la un spital de copii, unde efortul vostru de a dărui câteva clipe de joacă ar însemna enorm, atât pentru voi, cât și pentru ei?

Sigur, cheful de joacă la oamenii mari trebuie zgândărit, el nu vine instinctiv, ca la copii. Trebuie să vă impuneţi un program şi o atitudine mai relaxată, măcar experimental, pentru a afla cu ce v-aţi acomoda. Fiind un om care adoră şi practică buna organizare, v-aş propune să vă întocmiţi o listă cu trăznăi pe care aţi vrea să le încercaţi şi să căutaţi parteneri compatibili pentru ele. Aţi putea chiar explora pe net, pentru a găsi cluburi, locaţii, acţiuni care vă interesează. Poate că va fi greu să-i convingeţi pe apropiaţii voştri să vă urmeze, dar nu ezitaţi să vă faceţi prieteni noi, care răspund mai prompt nevoii voastre de
evadare din stres şi rutină.

Într-un studiu american, realizat de psihiatrul Stuart Brown, pe 46 de condamnaţi pentru crimă, concluzia a fost că toţi aveau în comun două aspecte: proveneau din familii unde au fost abuzaţi şi nu s-a jucat nimeni cu ei, în copilărie. Dintr-un alt studiu al aceluiaşi psihiatru, am aflat că e mult mai important pentru copii să se joace cu alţi copii de vârsta lor, decât cu adulți, dezvoltând astfel un limbaj mult mai complex şi aptitudini sociale mult mai avansate. E plin raftul de specialitate de dovezi că joaca aduce doar beneficii, atât pentru buna funcţionare a creierului, cât şi pentru dezvoltarea unor complexe aptitudini sociale,
 mai ales dacă joaca din copilărie e urmată de replici în viaţa de adult.
În final, nu contează ce anume jucaţi, ci doar ideea de a vă juca şi, mai ales, de a vă îndemna copiii să se joace cu alţi copii, nu cu deviceurile electronice.
 La joacă, oameni mari, dacă vreţi să fiţi luaţi în serios!

Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , ,

One Response to “Dacă și oamenii mari s-ar mai juca din când în când…”

  1. nemes.laura90@yahoo.com' laura says:

    cat adevar :) felicitari pentru felul tau in care ne descri momentele importante

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Trending

Lista zilei

Must read

Subscribe Newsletter
* indicates required