Freedom is good, but not for everyone….

Freedon

N-am avut nici o pornire de a scrie jurnale, nici măcar în epoca în care puteai fi interesantă astfel. O s-o fac acum, din dorința de a povesti, ca între prieteni, o lună din viață… Scriu de ani buni la Elle și mi-am imaginat cititoarele în fel și chip, dar în nici un caz departe de ceea ce sunt și eu. Știam că pot fi mai tinere sau mai sofisticate, mai răsfățate sau mai bătăioase, mai open-minded sau mai pierdute… Dându-vă adresa de mail, ați năvălit în cutia mea poștală și m-am trezit cu niște sute de cititoare incredibile. Multe scrieți mai bine ca mine, multe aveți vieți mai interesante ca a mea, câteva sunteți gata să renunțați la lupta cu voi și câteva m-ați făcut să-mi fie frică de-a dreptul! Știu că omul public, cu existența lui de ghișeu mereu deschis (Pleșu a observat, nu eu…), are anumite obligații față de cei care-l ascultă, îl urmăresc, îl apreciază, dar nu am realizat nicicând că vorbele mele ar putea fi luate în serios într-atât încât să devină sfaturi sau indicatoare pentru deplasarea prin viață. Am simțit un gol în stomac la fiecare mail în care am citit că există femei care chiar au aplicat gândurile mele pe viața lor, care chiar mi-au preluat povestea și au tradus-o în limbajul propriei existențe… Am răsuflat ușurată la fiecare mail din care aflam că am avut abordări similare în fața gropilor în care s-a întâmplat să mai cădem sau că există femei care mă citesc doar pentru că avem evoluții gemelare…

Dar spaima ca vorbele mele, folosite ca un panaceu universal, ar putea să facă și rău mă urmărește neîncetat. Îmi pun întrebarea aia cretină, „cine sunt eu ca să-mi dau cu părerea“, și-mi răspund cât de inteligent pot, ca să mă apăr. Poate că simpla poziție (social-) favorabilă de cap de coloană îmi permite să decupez gânduri pentru voi, dar, vă rog, colorați-le, umpleți-le cu postere din viața voastră, măzgăliți-le până seamănă cu voi. Eu nu vând „opere de artă“, nu mă înfățișez ca fecioară pe pajiște și nici nu mă veți auzi vreodată zicând „ți-am spus eu“… N-o fac pe deșteapta, nici pe specialista, ci pe ființa care își folosește dreptul la comunicare. Am ca muniție doar experiența, pe alocuri imaginația, permanent onestitatea și, din nefericire, niște limite de care mă dau singură cu capul, ca să nu dea alții. E o formă „șmecheră“ de altruism, dar și o formulă de adaptare la spiritul colectiv. O scriitoare adevărată, Lia Buhagiar, mi-a reproșat, după ce mi-a citit cartea, că n-am dat mai multe „piei“ jos de pe mine, că nu m-am eviscerat mai mult, că n-a văzut decât ce știa despre mine… și că doar povestirea din finalul cărții e ceea ce aștepta dinăuntrul meu… Am de gând să bag la cap tot ce-mi spun alții despre ceea ce scriu, tocmai pentru că n-am de gând să fiu o scriitoare de unică folosință, chiar vreau să mai aliniez cărți în biblioteci. Mă îndrept cu mai multă convingere spre ficțiune, așa încât acolo voi putea fi mai liberă. Persoana întâi, dacă mai e și publică, merge cu sinceritatea până la… imagine, după care se estompează în generalități, pe când personajele imaginare pot duce… tot. Orice. Dacă mă gândesc bine, cartea mea există exclusiv datorită cititoarelor revistei ELLE. Ideea de a aduna articole într-o carte a venit după ce am tot citit ce mi-ați scris, de-a lungul anilor. Măgulitor, obiectiv, dar și lingușitor sau critic. Din toate s-a întrupat dorința de a mă duce și spre alți cititori. Editura Polirom a venit cu propunerea exact în momentul în care mă întrebam cum se procedează când vrei să publici o carte. Perfect timing!

O să continui dialogul cu voi și o să vă întreb, tot pentru prima dată: despre ce vreți să mai scriu? Nu e o pană de inspirație, chiar mi-ar plăcea să înțeleg ce subiecte v-ar atrage, încotro bate curiozitatea voastră. Cred că din acest punct, de unde am văzut cu ce femei deștepte și deschise „stau de vorbă“, chiar putem să ne ducem și mai departe…
Una dintre voi m-a întrebat ce părere am despre „swing-eri“. Nu mi-am dat seama exact dacă era o invitație subtilă sau chiar o curiozitate nebună despre un subiect interzis. Pentru cine nu știe, swing-erii sunt cuplurile care fac sex, schimbând partenerii între ei, la vedere, să spunem. Adică, și mai clar, se adună într-o casă numai perechi și fac sex cine cu cine dorește, după care pleacă acasă exact în formula în care au venit. În multe țări zglobii există astfel de „așezăminte“, în care orgia se petrece legal, fără deraieri de comportament și fără consecințe asupra relației din cuplu. Părerea mea e că n-avem voie să judecăm pe nimeni nici în felul de a iubi, nici în felul de a face amor și nici în fanteziile la care se loghează. Hedoniștii pot face gaură în cearceaf just for fun, dar încercați să vă imaginați cu ce viteză ar bate inima unui afgan nimerit din greșeală în Jamaica, în vacanță cu nevasta, unde un viril pensionar german i-ar propune un „schimb de focuri”, neapărat încrucișat…

Vedeți de ce spuneam că eu, Mihaela, nu pot depăși o anumită limită a gândurilor și comentariilor? Orice aș spune în favoarea subiectului, m-ar poziționa prost în ochii moralistelor. Orice aș spune împotrivă, m-ar transforma într-o ființă închisă, incapabilă să exploreze… Mai bine tac și trec în alt fișier, unde personajele mele au voie să greșească pentru a cunoaște, au dreptul la păcat ca să se curețe și au voie să râdă în nas oricărei ființe defect alcătuite…

Libertatea, din orice perspectivă, e esența vieții, cred… Mai bine mă fac…
profesor de libertate! E exact opusul…
vedetei, dacă mă gândesc bine.

One Response to “Freedom is good, but not for everyone….”

  1. garbulea11@gmail.com' Adrian Garbulea says:

    Libertatea este buna mai ales pentru cei puternici,independenti,si foarte ,,open minded,, , ea fiind vitala precum apa,sau aerul !

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Trending

Lista zilei

Must read

Subscribe Newsletter
* indicates required