Intuiția – Un dar de neprețuit cu care am fost înzestrați

Intuiţia s-a aflat întotdeauna la graniţa dintre mit şi adevăr. De câte ori vi s-a întâmplat să cunoaşteţi o persoană şi să puteţi spune din primele câteva momente dacă vă place sau nu? De câte ori aţi putut da verdictul asupra unei probleme fără să fie nevoie să cântăriţi în mod raţional argumentele.

Ei bine…toate acestea au loc datorită capacităţii extraordinare pe care subconştientul nostru o deţine. Pe o durată de mai puţin de câteva secunde, subconştientul analizează toate cunoştinţele şi experienţele anterioare, face toate conexiunile necesare şi ne oferă cel mai bun răspuns.

De cele mai multe ori ignorăm primul instinct sau impresia de moment pentru că ne considerăm fiinţe raţionale, capabile să judece în mod obiectiv, dar uităm că obiectivitatea nu este tocmai o trăsătură ce ne caracterizează. Prin analiza raţională, dăm involuntar o importanţă mai mare anumitor argumente pentru că asta suntem…fiinţe mânate de emoţii.
Spre exemplu, motivul pentru care o anumită persoană ne place sau nu la prima vedere poate reprezenta câteva indicii simple ale comunicării non verbale precum expresia feţei sau limbajul corpului, semnale pe care subconştientul le asociază experienţelor anterioare, oamenilor pe care i-am întâlnit în trecut , iar comportamentul acestora şi ne oferă un răspuns.
O carte ce poate oferi mai multe informaţii despre puterea intuiţiei este cea a cunoscutului autor Gladwell Malcom – Blink. Decizii bune în două secunde.

blink-decizii-bune-in-2-secunde_1_fullsize

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Trending

Lista zilei

Must read

Subscribe Newsletter
* indicates required