Toate lucrurile pe care nu ni le spunem

mihaela Crio

Am avut ocazia să verific pe viaţa mea, de destule ori, ce grav e să nu spui la timp ce nu-ţi place la omul de lîngă tine, la prietenii tăi… Nu pledez pentru a răni pe cineva sau a-i cimenta vreun complex, asta nu mi se pare o abordare care are legătură cu iubirea sau prietenia, dar cred că puţină sinceritate, îmbrăcată într-o expunere elegantă, fără ascuţişuri sau jigniri, face bine în orice relaţie. Mi se pare mult mai ipocrit să tot spunem că nu ne pasă de greşelile pe care le fac cei dragi, cîtă vreme ele ne rănesc, ne strică buna dispoziţie, ne macină şi ne opresc să ne deschidem sufletul. În iubire avem de-a face, cîţiva ani buni de la început, cu un soi de miopie afectivă – nu vedem bine nici un defect major, pentru că sîntem încă sub vraja îndrăgostelii, dar, pe măsură ce se creează o distanţă între primul sărut şi… dorul de el, începem să vedem şi ce nu ne place. Iar cînd distanţa asta se adînceşte şi cu tăcerea sub care ascundem ce ne nemulţumeşte, ochii ăia chinuiţi devin fie mai trişti, fie privesc în altă parte, fie se umplu prea des de lacrimi…

În prietenie, am descoperit că e mai simplu să eviţi astfel de discuţii şi să pară că ne acceptăm unii pe alţii aşa cum sîntem, dar tot nu am reuşit să duc pînă la capăt o prietenie în care s-au aşternut prea multe straturi de nepotriviri. În my old school, prietenia ar trebui să vină la pachet cu sinceritatea, cu altruismul, cu o comunicare deschisă, pe orice subiect, fără teamă de trădare sau bîrfă, cu onoarea, cu săritul în ajutor la nevoie, cu luatul de atitudine publică, în caz de atac asupra prietenului… Nu cred deloc în prietenul meu care e prieten şi cu detractorul meu. Treaba asta, ascunsă sub ipocrita scuză că „nu ne place să ne amestecăm sau… nu ducem războaiele altora“, mă face să dau înapoi din orice prietenie pe care o credeam solidă şi de valoare. Sigur, nu ne putem certa şi noi cu cei cu care se ceartă prietenii noştri, dar, cu un bine conturat caracter, putem lua atitudine şi putem măcar aduce la cunoştinţă celui care ne calcă în picioare prietenii că nu sîntem de acord cu asta, că nu ne place… sau putem cere argumente care să ne convingă să ne îndepărtăm de celălalt prieten, la o adică.

Toţi avem accese de indispoziţie sau momente dificile şi, cînd nu sîntem setaţi să rezolvăm treaba asta prin izolare, apelăm la prieteni. La prietenii buni, în fața cărora avem încredere să ne disecăm sufletul şi mintea, care ştiu despre noi mai multe decît (credem noi că) ştiu părinţii noştri. În general, exigenţele noastre în materie de prietenie sînt aparent modeste – nu vrem să fie nişte super-eroi, nu ni-i alegem după calităţi fizice, după conturi în bancă sau funcţii publice, ci după gradul de omenie, după sincronul de pasiuni şi preocupări, după armonia din discuţii sau distracţii. Uneori, îi păstrăm din copilărie, pentru că avem un trecut comun, pentru că ne simţim egali, chiar dacă evoluăm diferit, pentru că avem la bază aceleaşi principii despre prietenie. O societate cu „prinţipuri“, cum visa Trahanache, nu e ceea ce ne înconjoară, după cum bine simţiţi şi voi, de aceea prietenia are atîta căutare şi atîtea înţelesuri de protejat, încă.

Nu cred în hateri, în bombănitori, în cei la care e mai ascuţit simţul critic decît bunul-simţ. Nu cred că un om care-şi exprimă numai păreri contra, crezînd că pare independent şi inteligent, are vreo valoare, pe termen lung, ci dimpotrivă, cred că e un om care şi-a pierdut bunătatea, legătura cu propriul suflet şi care nu are nimic interesant de spus despre el. A spune ce gîndeşti e o virtute, cîtă vreme cuvintele tale nu rănesc profund, nu distrug vise, nu cocoşează destine. Poţi fi sincer şi direct ori de cîte ori simţi nevoia şi împrejurarea o cere, dar pune-te mereu în locul celuilalt şi pregăteşte-te să fii la fel de judecat şi analizat. Poţi invoca buna creştere, care te lasă să le zîmbeşti şi duşmanilor, poţi mînui cu mare pricepere vorbele cu care să eviţi orice conflict şi cu care să fii în bune relaţii cu toată lumea, dar nu poţi avea prieteni pe viaţă, intimi şi atît de necesari, cîtă vreme eşti duplicitar sau acţionezi doar din interes, din egoismul de a fi „bine văzut“ de toţi.

Am simţit de nenumărate ori gustul amar al lipsei de reacţie din partea prietenilor, cînd eram atacată pe nedrept. Mi-ar fi plăcut să simt, ca-n vremuri apuse, că măcar unul dintre prietenii mei îşi pune mănuşile, îşi curăţă arma şi pleacă la duel pentru mine, ca să-mi apere onoarea. E drept, eu par modelul care se descurcă singură, cu toate, dar nu vă ascund că mi-ar fi plăcut să văd, dintre cohortele de „prieteni“ care mereu au avut nevoie de influenţa mea, de prezenţa mea, de banii mei sau de simpla asociere cu mine, măcar o voce ieşind la înaintare, ca să-şi apere prietena. Sigur, nu mă refer la prietenii buni, pe care îi am de ani de zile, puţini, dar foarte reali şi dragi, care au fost lîngă mine mereu, ci la „prietenii de conjunctură“, care-mi declarau iubire veşnică exact pe durata nevoii lor de mine, de emisiunile mele, de relaţiile mele. Norocul meu e că am făcut bine diferenţa între cei cărora le-am fost şi rămas prietenă şi cei care doar m-au cultivat din varii interese personale.

Cred că toţi trebuie să facem analiza asta cîndva, mai ales cînd ne pregătim să ne dăm viaţa pe mîna unor prieteni. Nu e cazul să căpătăm voci categorice, iritante, cu care să ne altoim prietenii, cînd greşesc, ci să profităm de ieşirile alea relaxante, de conversaţiile despre nimic, de cafele şi mese împreună şi să ne mai spunem adevăruri, să mai şi simplificăm puţin relaţiile, enunţînd ce nu ne place, ce ne incomodează şi ce nu înţelegem. Nu poate rezulta decît o prietenie şi mai trainică sau sfîrşitul unei relaţii ce n-avea nici un cîştig, de fapt….

Într-o revistă de modă şi lifestyle, calitatea umană trebuie să fie, negreşit, un must-have, pentru orice sezon, ca subiect. De aceea vă invit să vă verificaţi metabolismul relaţional, să observaţi ce vă prieşte, cu cine aveţi principii echivalente, ce reguli de prietenie vă convin şi ce dietă socială doriţi să practicaţi. E atîta bucurie în confortul unei prietenii corecte, e atîta migală în construirea podului dintre două suflete…

Tag-uri: , , , , ,

3 Responses to “Toate lucrurile pe care nu ni le spunem”

  1. marius.sandu23@yahoo.com' Sandu Marius says:

    super , meci pt doza inspiratie si ganduri pozitive . O zi superba !

  2. boboclarisa17@gmail.com' Larisa Boboc says:

    Citind articolul, am observat cateva greseli gramaticale, pe care cu toata indrazneala si sinceritatea tin sa le mentionez. Astfel, corect gramatical este „lângă” în loc de „lîngă”, „câțiva” în loc de “cîțiva” , „câtă” in loc de „cîtă” , „decât” în loc de „decît”, „crezând” in loc de ”crezînd”, „gândești” in loc de „gîndești”, etc. conform noului DOOM. Practic, in interiorul cuvântului se foloseste î din a echivalent cu „â”, exceptie fiind doar cuvintele ce se termină in ”î”, exemplu fiind verbul „a hotarî”. Totodată, nu mai există variantele de „sîntem”, „sînt” ele transformandu-se în „suntem” respectiv, „sunt”. Multumesc, O zi buna! Larisa Boboc

    • dessro@yahoo.com' Despina Nina Schlobohm says:

      Nu te cunosc, dar probabil ca nu ai ce face cu timpul tau,
      Larisa Boboc. Chiar crezi ca MR nu stie
      sa scrie?!

      Si eu folosesc ortografia pe care am invatat-o in scoala…
      nu pentru ca nu o cunosc pe cea noua… ci din respect pentru profesorii mei… si pentru ca mi-e muuult mai usor asa.

      Ar fi fost bine daca scriai ceva despre subiectul postarii…
      pe care eu il gasesc excellent.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Trending

Lista zilei

Must read

Subscribe Newsletter
* indicates required