Urma unui om drag

pictura

Se întâmplă, absolut oricui, să trăiască iubiri puternice, să le îmbrace în hainele cele mai comode ale unei relații de lungă durată sau în veșmintele sclipicioase și uneori nepotrivite ale unei relații fulgerătoare. În mod firesc, iubirile nenorocoase ajung să se numească despărțiri. Cum iubirile sau motivele ce le-au declanșat nu sunt identice, tot așa nici despărțirile nu se înscriu în șabloane. Ne despărțim de oameni pe care i-am iubit sau care ne-au fascinat, din motivele neputințelor noastre, mai întâi – nu suportăm și nu putem înțelege minciuna, înșelatul, violența, lipsa pasiunii, lipsa încrederii în celălalt, gelozia aberantă, diferențele de preocupări, asperitățile de comunicare și atâtea altele, cu care ne confruntăm, dar nu știm să le învingem. Ne despărțim de oameni care au fost, la un moment dat, cei mai apropiați de sufletul nostru, cărora le-am spus “te iubesc” mai des decât “bună ziua” și cărora le știm aproape tot conținutul uman.

Ne chircim de durere sau răsuflăm ușurați, ne amăgim că n-o să simțim lipsa unui om cu care am dormit ani de zile în același pat și… uneori chiar ne iese să-l uităm, mai ales dacă apare o altă ființă, mai promițătoare, mai captivantă și mai diferită de cea dinainte. 
Când se alege praful de o iubire ce părea rezistentă, reacționăm ciudat, scoatem din noi niște ființe uneori răzbunătoare, alteori neînduplecate, prea rar lucide sau împăcate cu gândul despărțirii. Ne trebuie timp să ne distanțăm viețile, ne trebuie pași laterali să ne înțelegem sentimentele, atât de diferite de cele care ne-au adus împreună, cândva. Nu dăm vina pe noi, aproape niciodată, căci e dureros să porți pe un umăr vina și pe celălalt înfrângerea. Preferăm, aproape fără nicio logică a întremării psihice, să jignim, să acuzăm, să refuzăm explicațiile, să anulăm orice cale de comunicare sau împăcare. Despărțirile de control, acelea provocate din alint sau din dorința aproape sadică de a verifica iubirea celuilat sunt, în marea lor majoritate, doar niște repetiții pentru marele spectacol al despărțirii. 
În urma unui om, rămân mereu amintiri. Sufletul, dar mai ales creierul, nu renunță atât de ușor la obișnuințe, la repere emoționale, la secvențe frumoase sau chiar urâte ale vieții în doi.

Unii oameni din drumul vieții noastre zăbovesc mai mult ca alții între amintiri și ne sunt mai dragi cu cât ne depărtăm mai tare de ei. Alții ne dispar de pe radarul sentimentelor și cu greu ne mai amintim detalii despre ei, poate doar provocați de aminitiri asemănătoare sau de prea multă singurătate. Nu cred că există antidot pentru suferința după o iubire reală, așa cum nu există recuperare pentru nepăsare, pentru uitare definitivă. Cred doar, în naivitatea caracteristică de obicei femeilor, că fiecărui om de care ne-am despărțit ar trebui să-I mulțumim pentru clipele de fericire și ar trebui să-I iertăm, în liniștea unei alte iubiri sau a unei demne abordări imediate, greșelile fatză de noi.

Nu cred în acumularea urii și nici în manifestarea ei bezmetică, ci în așezarea lucidă a amintirilor frumoase, una lângă alta și în mersul înainte, către o altă etapă de viață. De iubire, mai ales.
 Iar dacă ni se întâmplă să avem o pauză de alte gânduri zilnice, poate ne uităm puțin și la greșelile noastre, pe care nu le-am deranjat niciodată din ascunzișul lor. Dacă le-am chema la o întâlnire neașteptată, poate am afla niște vești bune despre noi – fie doar și una singură, aceea a înțelepciunii pe care o putem manifesta, când greșim, totuși..

Cărui om de care te-ai despărțit vreodată i-ai mulțumi astăzi ?… Ce-a rămas cel mai frumos în tine după despărțirea de un om drag?

Text publicat în “Jurnalul Național”, acum niște ani. 
Ilustrație – The Lovers, pictura de Magritte

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Trending

Lista zilei

Must read

Subscribe Newsletter
* indicates required