IARBA VERDE DE ACASĂ ?!?

mihaela verde

Bucureştiul e cea mai poluată capitală europeană. Aici, un copil din şapte se îmbolnăveşte de astm…
E vremea vacanţelor şi toţi căutăm destinaţia ideală, în deplin acord cu bugetul, cu nevoia de un anumit tip de relaxare sau zbânţuială, cu dorinţa de a vedea ceva nou sau de a reface puzzle-ul unor amintiri de suflet. Nu întotdeauna ce visăm e şi ceea ce primim şi, de cele mai multe ori, eşecul unei vacanţe are legătură şi cu mizeria, în doze mai mici sau mai mari. Am văzut (dacă nu chiar am şi practicat toţi, măcar o dată) cum oamenii aruncă hârtii, cutii, sticle, mâncare, resturi aproape oriunde şi de la orice tip de etaj social. În România, aproape că nu există „iarbă verde” fără relicvele grătarelor de weekend şi orice colţ de rai a fost pângărit de mitocani care au trăit clipa, au înghiţit micul şi berea şi au lăsat în urmă tot ce le alcătuieşte conţinutul moral – mizeria, nesimţirea, ignoranţa…

Poluarea aerului, a apelor, a pământului concurează acum şi cu poluarea fonică, pentru că pasărea, greierele, broasca, foşnetul frunzelor, valurile nu mai au nici o şansă în faţa manelelor sau a flegmelor elaborate grandios. Orice pornire romantică pe plaiurile mioritice trebuie calculată cu minuţiozitatea unui strateg militar, pentru că rişti enorm căutând refugiul în natură. Nu-ţi poţi tăvăli iubita prin iarbă, pentru că rişti să-i răneşti spatele cu un capac de bere, nu-i poţi spune vorbe frumoase pentru că efectul lor poate fi invers, dacă e sincronizat cu râgâiala turistului din boscheţii alăturaţi. Şi cum să-i mai simţi parfumul ameţitor, discret, dacă resturile de pâine şi mici au intrat în putrefacţie lângă pajiştea de margarete?… Nu-i nimic, zici, lasă că mergem într-un loc mai frumos, la mare, unde totul va fi perfect… Numai că plaja stă necurăţată de vreo săptămână şi mirosul înţepător de alge, de peşte te face să lăcrimezi acru. Vecinul meu de cearşa