
Se avansează în tehnologie atât de repede, încât se dorește digitalizarea fiecărui obiect cu care interacționăm. Nu este deloc o afirmație negativă, din moment ce, în prezent, putem scana alimentele pentru a putea afla câte calorii au.
Cercetătorii din domeniul medical ne fac cunoștință cu medicină digitală de succes. Deja existente pe piață, pastilele cu microcipuri pot salva vieți cât ai zice Sănătate!.
New York Times anunță că am putea primi rezultatele analizelor pe mail doar înghițind pastile cu senzori. Au fost inventate diverse pilule cu cip și au fost testate pe oameni cu profesii extreme precum astronauții, al căror organism trece prin mai multe etape de adaptare la un anumit mediu.
Ceea ce pare a fi un medicament este, de fapt, un transmițător care se înghite cu apă și odată ajuns în stomac rămâne intact și călătorește prin tractul intestinal. Practic, vorbim despre un robot minuscul care monitorizează organismul și trimite informațiile prin wireless medicului de familie.
O companie americană, Proteus Digital Health din Redwood City, California, a atras fonduri de investiții în valoare de 62,5 milioane de dolari pentru a putea lansa și comercializa pastila care funcționează fără baterie, fiind alimentată de acidul gastric. Acesta din urmă generează electricitate pentru senzorul care, la capete, are magneziu și cupru.
Pastila Proteus trimite informațiile către o aplicație de smartphone printr-un plasture atașat pe piele și poate verifica și dacă tratamentul medicamentos a fost respectat de către pacient.

Această pilulă va putea fi folosită de către pacienții cu probleme psihice și neurologice, de către persoanele cu probleme cardiace sau cu probleme pe fond nervos, inclusiv de cei suferinzi de Alzheimer. Toți aceștia vor putea avea monitorizate semnele vitale în timp real.
Anul trecut Administrația Alimentației și a Medicamentelor din Statele Unite ale Americii a aprobat pastila Proteus.
Sursa: DAILYMAIL.CO.UK
asa cevaaa…..oare ce-or sa mai inventeze in urmatorii 20 de ani?
nu mai avem nevoie de nimic, cu asta ne pot controla pe toti…..